La data de 4 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 17 și 33 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, respectiv complicitate la trafic de minori și proxenetism.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în luna martie 2025, inculpatul de 17 ani a recrutat o victimă minoră (16 ani), prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla (lipsită de suportul familiei și fără mijloace materiale de subzistență), în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acesteia.
La data de 4 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a 3 inculpați (doi bărbați și o femeie) și măsura controlului judiciar față de alți trei inculpați (doi bărbați și o femeie), cu vârstele cuprinse între 17 și 44 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, complicitate la trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, pe parcursul anului 2025, cinci dintre inculpați, abuzând de autoritatea părintească și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a opt minori, i-au transportat, inclusiv cu sprijinul unui coinculpat, în diferite locuri din municipiile Câmpina și Ploiești, în scopul exploatării acestora prin practicarea cerșetoriei.
La data de 5 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 25 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probele administrate în cauză a reieșit că, în data de 04.06.2025, inculpatul, în vârstă de 25 de ani, a procurat, de la coinculpatul de 38 de ani, o cantitate de ADB-BUTINACA (drog de mare risc), pe care a oferit-o unei minore de 14 ani.
La data de 4 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a trei inculpați, cu vârste cuprinse între 29 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probele administrate în cauză a reieșit că, în perioada martie - iunie 2025, la diferite intervale de timp, inculpații au procurat, deținut, intermediat și vândut pe raza județului Constanța, droguri de mare risc sub formă de substanțe cristaline (2MMC, 3-CMC și 4-CMC), cu sume cuprinse între 400 și 3.600 lei.
Urmare a comunicatului de presă nr. 1 din 03.06.2025, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 3 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea a 7 inculpați (șase bărbați și o femeie) și măsura controlului judiciar față de 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal și spălarea banilor.