Comunicat de presa 2 16.07.2024

La data de 15.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea unui inculpat (militar), cercetat  pentru comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant în timp ce a vindea cantitatea de aproximativ 500 de grame de substanță psihoactivă (2 MMC).

Comunicat de presa 16.07.2024

La data de 15.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a doi inculpați,  cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de trafic de droguri de risc.

Măsurile au fost luate după ce unul dintre aceștia a fost prins în flagrant în timp ce vindea, pentru suma de 5000 lei, cantitatea de 200 grame canabis (drog de risc) procurată de la coinculpat.

Comunicat de presa 14.07.2024

La data de 14.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc.
S-a reținut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța a deținut peste 18 grame canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă  cantitate de canabis sub forma unei țigări artizanale. 

Comunicat de presa 2 12.07.2024

La data de 12.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța,  Biroul de Combatere a Traficului de Droguri  au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a unui inculpat (arestat în altă cauză)  cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probatoriul administrat  a rezultat că în zilele de 13 și 14 iunie 2024,  cu ocazia  punerii în executare a unui mandat de aducere emis pe numele inculpatului (într-un alt dosar penal ) și ulterior pe parcursul efectuării percheziției la domiciliul acestuia au fost identificate și ridicate 96 comprimate ecstasy (drog de mare risc), aproximativ 15 grame substanță cristalină (3-CMC, drog de mare risc), 8 grame cocaină ( drog de mare risc),  comprimate conținând alprazolam și diazepam (droguri de risc), obiecte purtând urme de substanță, un cântar electronic , un grinder, precum și alte mijloace de probă.

Comunicat de presa 12.07.2024

La data de 11.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant ( în urma unei sesizări în sistem SNUAU 112 prin care se reclama un conflict) în timp ce deținea în scopul comercializării 10 grame substanță cristalină 3-CMC, drog de mare risc și 12 grame canabis. drog de risc.

Comunicat de presa 2 11.07.2024

Urmare comunicatului de presa nr. 5 din 10.07.2024 Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 10.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și  trafic de droguri de risc și mare risc.

Comunicat de presa 11.07.2024

Urmare comunicatului de presa nr. 1 din 10.07.2024 Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 10.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți doi, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori, în formă continuată, act sexual cu un minor, în formă continuată și viol săvârșit asupra unui minor.

Comunicat de presa 5 10.07.2024

La data de 10.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Arad au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și  trafic de droguri de risc și mare risc.
Din materialul probator administrat  a rezultat  că  în anul 2024, trei făptuitori  au inițiat  și constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de beneficii materiale din vânzarea de droguri de risc și mare risc.  
În perioada iunie-iulie 2024, aceștia au procurat, deținut și comercializat diverse cantități de canabis (drog de risc) și comprimate ecstasy (drog de mare risc) către consumatori de pe raza județului Arad.

Comunicat de presa 4 10.07.2024

La data de 09.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2024, acesta a înființat și dezvoltat o cultură de canabis indoor, în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Brașov.

Comunicat de presa 3 10.07.2024

La data de 08.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați (recidiviști), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  trafic intern de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că pe parcursul lunii iulie 2024 aceștia s-au deplasat în Olanda de unde au procurat  cantitatea de 440 grame  cocaină ( drog de mare risc ) pe care au introdus-o în România  utilizând serviciile unei firme de coletărie.