Comunicat de presa 08.05.2025

La data de 8 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de  37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii  de trafic de droguri de risc.
Măsura a fost luată după ce, în ziua de 07.05.2025, inculpatul a fost prins în flagrant,  în municipiul Cluj Napoca, în timp ce deținea asupra sa cantitatea de 11,6 kilograme canabis (drog de risc), ridicată de la un punct de livrare al unei firme de curierat internațional.

Astăzi, a fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul  polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj,   jandarmilor  Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.