Comunicat de presa 2 17.04.2025

La data de 15 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea a 6 inculpați, cu vârstele cuprinse între 18 și 44 de ani,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. 
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2024 – aprilie 2025, inculpații au procurat, deținut și vândut  diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori de pe raza județului Mehedinți.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza județelor Mehedinți și Ilfov, au fost găsite și ridicate  peste 450 grame de canabis, o parte din cantitate fiind porționată și ambalată în scopul comercializării, cântare electronice de precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, sume de bani în lei și euro, unități de stocare a datelor,  precum și alte mijloace de probă.
În ziua de 16.04.2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a 4 dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Cu privire la alți  2 inculpați instanța a dispus măsura controlului judiciar,  procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți formulând contestație.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova,  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.