Comunicat de presa 12.02.2025

La data de  12 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Probele  administrate au relevat că, în perioada aprilie – noiembrie 2024, inculpatul a procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) către consumatori din județul Constanța, cu sume cuprinse între 800 și 2.000 de lei.

Cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
Astăzi, a fost sesizat  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a  inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.