Comunicat de presa 09.01.2025

La data de 08 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a 9 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 3 inculpați, cu vârstele cuprinse între 20 și 43 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, începând cu anul 2020 și până la finele anului 2024, inculpații,  majoritatea aflați în relații de rudenie,  au constituit un grup infracțional organizat,  în scopul obținerii de beneficii materiale  substanțiale prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Astfel, membrii grupului au racolat 21 de tinere, profitând în cele mai multe cazuri  de starea de vulnerabilitate a acestora (provenite din familii numeroase, lipsite de mijloace materiale de subzistență, neșcolarizate și  cu experiență redusă de viață),  pe care le-au determinat și le-au înlesnit practicarea prostituției pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, Germaniei și Austriei, cu scopul de a beneficia  de foloasele patrimoniale obținute în acest mod.
Inculpații  au acționat în mod coordonat, colaborând constant în  identificarea locațiilor și  organizarea transportului  victimelor. Pentru a se asigura că vor intra în posesia sumelor de bani iar  activitatea infracțională se desfășoară eficient,  membrii grupării de criminalitate organizată  locuiau împreună cu persoanele vătămate  sau  în imobile situate în apropiere.   
În urma celor 19 percheziții efectuate  pe raza județelor Buzău, Ilfov și Hunedoara au fost identificate și ridicate  sumele de 12.650 euro și 96.700 lei, unități de stocare a datelor, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 7 imobile evaluate la peste 500.000 euro și a  8 autovehicule în valoare de aproximativ 150.000 euro
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și  București, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și al jandarmilor din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Buzău, Ilfov, Prahova și Hunedoara.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.