La data de 19 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 3 inculpați cu vârstele de 25, 32 și 40 de ani, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic intern de droguri de risc, în formă continuată. În sarcina inculpatului în vârstă de 40 de ani (recidivist) a fost reținută și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.
Din materialul probator administrat a reieșit că, în perioada ianuarie 2023-decembrie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul, în vârstă de 40 de ani, a procurat, oferit și vândut droguri de risc (canabis), mare risc (cocaină și MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (MDMB-INACA), către consumatori de pe raza județului Dolj.
De asemenea, din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2024, alți doi inculpați, au procurat, depozitat și comercializat droguri de risc (canabis), cu sume cuprinse între 50 și 70 lei pentru un gram.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate diferite cantități de substanță vegetală, obiecte purtând urme de substanță, cântare de precizie, plicuri tip ziplock, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pe o durată de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.