La data de 28 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea a trei inculpați, cu vârstele de 31, 33 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, toate în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, pe parcursul anului 2024, inculpatul în vârstă de 31 de ani, a procurat, deținut și vândut, în mod repetat, canabis (drog de risc), ADB-Butinaca (drog de mare risc) și substanțe psihoactive către consumatori de pe raza județului Tulcea, cu sume cuprinse între 50 și 100 lei, pentru o doză. În sarcina inculpatului în vârstă de 38 de ani s-a reținut că, în același interval de timp, a procurat și comercializat droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină (3-CMC), precum și substanțe psihoactive, cu sume cuprinse între 50 și 200 lei pentru o doză.
De asemenea, cercetările au reliefat că, în intervalul octombrie-noiembrie 2024, un alt inculpat, în vârstă de 33 de ani, a deținut, oferit și vândut droguri de risc (canabis), către consumatori de pe raza județului Tulcea, cu suma de 100 de lei pentru o doză.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate cantitățile de peste 100 grame canabis (drog de risc), 14 grame substanţă cristalină psihoactivă 2-MMC, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și a lucrătorilor Direcției Regionale Vamale Galați.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.