La data de 06.11.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2024, într-un imobil situat în orașul Ocna Sibiului, inculpatul a înființat și întreținut o cultură de canabis pe care a recoltat-o în luna octombrie 2024. Masa vegetală și inflorescențele le-a depozitat la aceeași adresă, unde ulterior uscării le-a porționat și pregătit în vederea comercializării. De asemenea, în cursul lunii noiembrie a transportat și deținut la locuința sa din municipiul Sibiu aproximativ 11 grame canabis (drog de risc) în scopul vânzării.
Cercetările au mai relevat faptul că inculpatul a comercializat cantități din drogul de risc către consumatori din județul Sibiu, cu suma de 60 de lei pentru un gram.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate diferite cantități de canabis (muguri, plante în proces de uscare și fragmente vegetale) îngrășăminte necesare îngrijirii culturii, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din I.P.J. Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.