La data de 02.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 23 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Măsura a fost luată după ce în seara de 1 octombrie inculpatul a fost prins în flagrant în municipiul Cluj Napoca în timp ce vindea aproximativ 1, 4 kilograme substanță psihoactivă 2MMC.
De asemenea, asupra sa, ascunsă în obiectele de îmbrăcăminte a mai fost găsită și ridicată o cantitate de peste 40 grame substanță psihoactivă 2MMC, destinată comercializării.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.