Comunicat de presa 13.09.2024

La data de 11.09.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea unei inculpate, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie - septembrie 2024, inculpata împreună cu soțul său (inculpat aflat în stare de arest preventiv într-o altă cauză)  au recrutat și adăpostit două persoane vătămate majore profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau ( lipsa unei locuințe și a mijloacelor materiale de subzistență) pe care ulterior, prin acte de violență fizică și psihică le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.

Victimele au fost constrânse  de inculpați să se deplaseze zilnic în locațiile indicate de ei și să  întrețină relații sexuale contra cost.  Sumele  de bani astfel obținute au fost însușite integral de autorii infracțiunilor și folosite în interes personal.   
În ziua de 12.09.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor. 
Suportul de specialitatea a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.