La data de 14.08.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori.
Din materialul probator administrat a rezultat că în luna mai 2024, acesta prin inducerea în eroare a unei victime minore (17 ani) și profitând de situația ei vulnerabilă (instituționalizată, consumatoare de droguri, provenind dintr-o familie destrămată) a recrutat-o în scopul exploatării sexuale.
Astfel, pe parcursul a 4 luni, inculpatul a adăpostit și transportat persoana vătămată la diverse adrese din București, inclusiv în două unități hoteliere, unde prin acte de constrângere psihică și fizică a obligat-o să practice prostituția. Sumele de bani obținute au fost însușite în totalitate de către inculpat.
În cursul acestei zile, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT - Structura Centrală și Direcția de Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.