Comunicat de presa 4 19.07.2024

Urmare comunicatului de presă din data de 18.07.2024 Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 18.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și rele tratamente aplicate minorului.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu  polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara  și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.