Comunicat de presa 19.06.2024

La data de 18.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în primăvara anului 2024 acesta a înființat, dezvoltat  și întreținut o  cultură de canabis (inițial indoor, după care a mutat-o  într-o seră de pe raza comunei Tăureni ) în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Mureș.

În aceeași zi, au  fost puse în aplicare  4 mandate de percheziție domiciliară fiind identificate și ridicate 83 plante de canabis cu dimensiuni cuprinse între 40 și 140 cm, aflate în diferite stadii de dezvoltare, ustensile folosite la întreținerea culturii, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.