Comunicat de presa 2 12.06.2024

La data de 11.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2023 – iunie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acesta a procurat, deținut și stocat într-un sistem informatic, iar ulterior a distribuit prin intermediul unei platforme de mesagerie online fotografii și clipuri video reprezentând materiale pornografice cu minori.

În urma percheziției domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice și mijloace de stocare a datelor.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.