Comunicat de presa 19.02.2024

La data de 18.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și șantaj.

S-a reținut că, în luna ianuarie 2023, doi dintre inculpați și un suspect, au constituit pe  baza relațiilor de rudenie, un grup infracțional organizat,  la care au aderat alți patru suspecți ( care se sustrag urmăririi penale),  scopul  fiind săvârșirea infracțiunilor menționate anterior.

Membrii grupului infracțional, sub coordonarea unuia dintre inculpați și având sarcini stabilite de acesta au acționat pe două paliere distincte, unul de procurare și transport, având în subsidiar  vânzarea, iar cel de-al doilea de  distribuție, în special în zona unităților de învățământ.

Din  probele  administrate în cauză a rezultat că inculpații și suspecții, în mod repetat,  au comercializat atât în zona unui club din municipiul Petroșani cât și cu ocazia unor evenimente private droguri de risc (canabis și rezină de canabis), droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut drept cristal, ecstasy și cocaină), precum și substanțe psihoactive (2MMC), cu sume cuprinse între 100 și 500 lei pentru o doză. Printre cumpărători au fost și minori, unii dintre aceștia fiind folosiți la vânzarea drogurilor în schimbul unor cantități pentru consum propriu.

Cu privire la unul dintre inculpați s-a reținut faptul că a vândut unei minore o cantitate de cristal  pe datorie,  după care i-a cerut  să-i achite zilnic sume de bani cu titlul de dobândă amenințând-o că în caz contrar  va avea de suferit atât ea cât și  membri de familie . 

În cursul zilei de ieri, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară în județul Hunedoara fiind identificate  și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), porționate și ambalate  ,  droguri de mare risc (cristal),  telefoane mobile, grindere și cântare electronice, obiecte purtătoare de urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.