Urmarea a comunicatului nr. 3 din data de 10.02.2024 Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La datele de 12 și 13. 02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați (dintre care unul minor), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și trafic de droguri de mare risc.
Inculpatul minor (14 ani) a fost depistat în municipiul București având asupra sa, într-un rucsac, cantitatea de droguri sustrasă prin violență, în seara de 08.02.2024, de la unul dintre inculpații în cauză, respectiv, 133 comprimate și fragmente comprimate ecstasy, aproximativ 500 grame canabis și 30 comprimate care conțin alprazolam.
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Precizăm faptul că, inculpatul minor a fost expertizat din punct de vedere medico-legal în vederea stabilirii discernământului.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Acțiunea a beneficiat de sprijin din partea polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și a fost realizată cu suportul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.