La data de 12.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada martie 2022 – februarie 2024, acesta a comercializat diferite cantități de substanțe psihoactive către consumatori din județul Prahova, cu sume cuprinse între 50 și 100 lei.
În cursul zilei de ieri, acesta a fost depistat în trafic, în municipiul Buzău, având asupra sa cantități de substanțe psihoactive noi ( ADB-BUTINACA și ADB-INACA) destinate comercializării.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.