Comunicat de presa 26.08.2019

La data de 25.08.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților P. N., P. C.-C., P. V., A. D. și L. D., cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, în formă continuată.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatele M. E.-A., în vârstă de 28 de ani (cunoscută cu antecedente penale în Germania) şi P. I.-M., în vârstă de 24 de ani (fără antecedente penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.
În fapt s-a reţinut că, perioada 2014 – iulie 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, inculpaţii au recrutat, prin inducere în eroare, utilizând metoda „Loverboy”, trei persoane vătămate minore (una dintre ele diagnosticată cu diabet) pe care prin constrângere psihică şi fizică, prin menţinere în eroare şi şantaj emoţional, limitându-le libertatea de comunicare şi mişcare, le-au transportat, transferat, adăpostit, primit, supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale, pe diferite perioade de timp, în diferite locaţii Germania.
De asemenea, în perioada 2015 – aprilie 2019, inculpaţii au recrutat prin inducere în eroare, utilizând aceeaşi metodă „Loverboy”, alte cinci victime majore, pe care prin violenţă fizică şi verbală, le-au transportat, transferat, adăpostit, primit, supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale, pe perioade diferite de timp, în diferite locaţii pe raza municipiilor Braşov şi Galaţi precum şi pe teritoriul Germaniei.
Sumele de bani obţinute de către membrii grupului din activitatea infracţională au fost stabilite la peste 310.000 de euro.
Este de precizat faptul că unele dintre victimele majore şi minore au fost lăsate să revină în România doar în momentul în care inculpaţii au aflat că rudele tinerelor au formulat plângeri la organele de urmărire penală.
La data de 25.08.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui, cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate sumele de 1.140 lire sterline şi 52.000 euro, bijuterii de aur, accesorii a unor branduri de lux, un pistol WALTER P22 calibru 9 mm, o sabie, 8 doze de droguri de mare risc și mijloace materiale de probă (înscrisuri, medii de stocare, etc.).
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, prin indisponibilizarea a două autoturisme cu o valoare estimativă de 60.000 euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 17 persoane.
În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Brăila, S.C.C.O. Vrancea, S.C.C.O. Vaslui, polițiștilor din cadrul Inspectorului de Poliţie al Judeţului Galaţi şi Vaslui, precum si cadrelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi și Vaslui.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Toate drepturile rezervate © 2018 DIICOT