Comunicat de presa3 25.07.2019

La data de 24.07.2019,  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Pitești împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a patru suspecți care comercializau pe raza municipiului Pitești droguri de mare risc (comprimate de ecstasy), urmată de efectuarea a șase percheziții domiciliare.

Cei patru suspecți au vândut, în mod repetat, 400 de comprimate de ecstasy în schimbul sumei de 20.000 de lei, în urma cerectărilor efectuate în cauză stabilindu-se că drogurile proveneau  dintr-o cantitate mai mare importată de către suspecți din Olanda.

Cu ocazia perchezițiilor  au fost ridicate alte 13 comprimate de ecstasy și suma de 1700 de lei.

În cauză s-a dispus măsura preventivă a reținerii față de doi suspecți ce vor fi prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.

Sprijinul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost desfășurată sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș. 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.