Comunicat de presa3 27.03.2019

La data de 27 martie 2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploiești, SCCO Dâmbovița, SCCO Buzău și BCCO Constanța, au efectuat un număr de  15 percheziții domiciliare, pe raza județelor Dâmboviţa și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe psihoactive.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna noiembrie a anului 2018, persoanele cercetate, C. A. C. împreună cu R. L., C.F.D. şi H. A. au comercializat droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe psihoactive noi către diverşi consumatori  de pe raza Municipiului Târgovişte şi a comunelor limitrofe acestuia.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că activitatea de trafic s-a manifestat prin procurarea de droguri de pe raza municipiului Constanţa, transportul acestora  pe cale rutieră sau feroviară, porţionarea şi în ultimă instanţă vânzarea acestor substanțe.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri susceptibile a fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor, telefoane mobile, tablete,  laptopuri, arme supuse autorizării, semințe de cannabis, 77 comprimate ecstasy, aproximativ 20 gr cannabis, 80 gr substanță psihoactivă sub formă de materie vegetală, 30 gr substanță psihoactivă sub formă pulverulentă, sume de bani, ustensile de preparare, precum și mai multe urme de resturi vegetale.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Dâmbovița vor fi aduse în vederea audierii un număr de 30 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, precum  și jandarmilor din cadrul Detașamentului de Intervenții și Acțiuni Speciale Constanța și IJJ Dâmbovița.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Toate drepturile rezervate © 2018 DIICOT