Comunicat de presa 20.03.2019

La data de 19.03.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor S. V. H., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc fără drept în formă continuată și G. I. G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc fără drept, în formă continuată și introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2019 și până în prezent, inculpații au introdus în țară, au achiziționat și au comercializat pe raza județului Satu Mare, droguri de mare risc.

La data de 19.03.2019, procurorii DIICOT-B.T.Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au organizat de o acțiune de amploare vizând mai multe persoane specializate în introducerea în țară de droguri de mare risc, respectiv tablete de MDMA (Ecstasy), desfășurându-se o acțiune de prindere în flagrant pe raza judeţului Satu Mare.

În urma acțiunii şi a percheziţiilor domiciliare efectuate pe raza judeţului Satu Mare  au fost descoperite 1.898 pastile  extasy, 94 g amfetamina,  11 g cocaină, suma de 4.800 de euro şi o armă de tir cu aer comprimat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că drogurile au fost procurate din Olanda și introduse în România, disimulate în cutii de detergenți, utilizând servicii de coletărie ale unor firme de transport persoane.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul  G.I.G. urmează să fie prezentat  Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

 Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi  „GL. BG. IONITĂ BORȘAN” Satu Mare. 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.