Comunicat de presă - 28.01.2009

COMUNICAT DE PRESĂ

28.01.2009

       

       Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de combatere a criminalităţii organizate Arad, au procedat la destructurarea celei mai importante grupări infracţionale organizate specializată în infracţiuni de violenţă,  ce acţiona pe raza judeţului Arad, cu ramificaţii în toată zona de vest a ţării.

Film - versiunea de download

        În fapt, s-a constatat că  în cursul anului 2008, inculpatul ROHOZNEANU UŢU CLAUDIU împreună cu inculpaţii FIZIDEAN IOAN VIVI şi BELEIU PETRU GHEORGHE, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit ulterior şi inculpaţii MISARĂŞ EDMOND ARTUR, MOISĂ CONSTANTIN FLORIN, MOISĂ MIHAI DARIUS, DATCU MARIUS, SUCIU VIOREL CIPRIAN, DRAGOMAN CONSTANTIN MARIUS, DRAGOMAN DANIEL VALERIU, DRĂGULESCU DANIEL GABRIEL, precum şi alte persoane în scopul comiterii infracţiunilor grave de tâlhărie şi şantaj, toate subsumate aceluiaşi scop, respectiv obţinerea de beneficii materiale, sens în care, prin întrebuinţarea de violenţe şi ameninţări, şi folosind arme albe (bâte tip base-ball, săbii, cuţite, bastoane telescopice şi răngi) sau chiar arme de foc (pistoale), au constrâns mai multe părţi vătămate să le dea importante sume de bani (în euro) oferindu-le în schimb “protecţie” faţă de eventuale persoane care ar atenta la bunurile, integritatea corporal, ori chiar viaţa lor sau a familiilor lor.  

        În total, sumele de bani obţinute doar în cursul anului 2008, de către grupul infracţional organizat având drept lider pe inculpatul ROHOZNEANU UŢU CALUDIU, se ridică la valoarea de 95.600 Euro.

        De asemenea, s-a mai reţinut că, în cursul anului 2008 inculpatul ROHOZNEANU UŢU CLAUDIU împreună cu inculpaţii FIZIDEAN IOAN VIVI şi BELEIU PETRU GHEORGHE au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit ulterior şi inculpaţii MISARĂŞ EDMOND ARTUR, MOISĂ CONSTANTIN FLORIN, MOISĂ MIHAI DARIUS, DATCU MARIUS, DRAGOMAN CONSTANTIN MARIUS, DRAGOMAN DANIEL VALERIU, DRĂGULESCU DANIEL GABRIEL, BUNDEA ALEXANDRU MIHAI, LAKATOS LASZLO şi KOPAR IOAN ALEXANDRU, precum şi alte persoane, în scopul comiterii de infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii (ameninţări cu moartea, loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă), ori chiar infracţiuni contra vieţii (tentativă de omor), toate aceste activităţi infracţionale având drept scop obţinerea supremaţiei la nivelul municipiului şi judeţului Arad pe diverse segmente infracţionale.

        La data de 10 ianuarie 2009, acelaşi grup infracţional a organizat şi pus în aplicare un plan în vederea eliminării fizice a victimei M.F.D., în municipiul Arad, victima prezentând multiple plăgi înjunghiate penetrante la nivelul capului, toracelui şi membrelor, de natură să-i pună în primejdie viaţa. Unei alte victime      i-au fost aplicate multiple lovituri cu bâta, fiindu-i produse leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

        Prin ordonanţele din data de 27.01.2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor ROHOZNEANU UŢU CLAUDIU, MOISĂ CONSTANTIN FLORIN, MOISĂ MIHAI DARIUS, DATCU MARIUS, SUCIU VIOREL CIPRIAN, DRAGOMAN CONSTANTIN MARIUS,  DRĂGULESCU DANIEL GABRIEL, BUNDEA ALEXANDRU MIHAI, LAKATOS LASZLO şi KOPAR IOAN ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat - prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003;

- tâlhărie – prev. şi ped.  de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. c , alin. 21 lit. a şi b C.p.;

- şantaj – prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat -  prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003;

-  lovire sau alte violenţe - prev. şi ped. de art. 180 alin. 1 şi 2 C.p.,

- vătămare corporală – prev. şi ped. de art. 181 C.p.,

- tentativă de omor calificat – prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 175 alin. 1 lit. a, i, alin. 2 C.p. , cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.

        La domiciliile inculpaţilor a fost găsit un adevărat arsenal de arme de foc şi arme albe – pistoale, peste 20 de săbii (unele tip NINJA), peste 40 de cuţite de diverse mărimi, o lance, mai multe bastoane telescopice, topoare şi bâte de         base-ball, spray-uri paralizante şi lacrimogene, etc..

        Este de precizat faptul că grupul infracţional organizat anihilat urmare a eforturilor concertate ale  procurorilor D.I.I.C.O.T. şi organelor de poliţie, acţiona cu extremă violenţă, faptele reprobabile săvârşite având un impact şi o rezonanţă deosebite în plan social în municipiul şi judeţul Arad, deoarece au creat un climat de nesiguranţă în rândul cetăţenilor, cu privire la patrimoniul şi, mai mult, chiar viaţa acestora .

        Învinuiţii au fost prezentaţi Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă.

        Tribunalul Arad a admis propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T. şi  a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.