Comunicat de presă - 19.02.2009
COMUNICAT DE PRESĂ19.02.2009 Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Timiş, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, au procedat la destructurarea uneia dintre cele mai importante grupări infracţionale organizate specializată în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tentative de omor, tâlhărie, vătămare corporală gravă şi lipsire de libertate, ce acţiona pe teritoriul judeţului Timiş, cu ramificaţii pe întreg teritoriul României şi în state ale Uniunii Europene.Film - versinuea de download
La data de 18 februarie 2009, sub coordonarea procurorilor DIICOT, s-a desfăşurat o amplă acţiune, care a vizat reţinerea membrilor acestui grup infracţional organizat, având ca lider pe Torj L. Marian, sprijinit de inculpaţii Flucşă N. Sorin, Burcaş Sergiu, Gavrilă Ciprian, Şeclăman Dumitru, precum şi de alţi membri, cu rolul de executanţi.
În fapt, începând cu anul 2006, gruparea infracţională organizată condusă de Torj L. Marian şi structurată pe nivele de execuţie, a acţionat în special pe teritoriul judeţului Timiş, activitatea infracţională evoluând treptat de la săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane la infracţiuni de violenţă la comandă – şantaj, tâlhării, agresiuni fizice, recuperări de datorii.
La data de 18 februarie 2009, au fost efectuate 19 percheziţii domiciliare simultane, la locuinţele inculpaţilor, ocazie cu care au fost găsite 2 arme cu glonţ deţinute ilegal, 2 arme cu gaze deţinute ilegal, 2 pistoale cu bile, deţinute ilegal, săbii şi bâte de base-ball şi sume de bani în lei şi valută. De asemenea, au fost indisponibilizate şase autoturisme aparţinând inculpaţilor.
Prin ordonanţele din data de 18.02.2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a 13 inculpaţi.
Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Timiş care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
La desfăşurarea acţiunii, procurorii D.I.I.C.O.T. au fost sprijiniţi de un număr de 400 de poliţişti şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi şi Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timiş.