Comunicat de presă - 16.03.2009
COMUNICAT DE PRESĂ16.03.2009 La data de 14 martie 2009, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul teritorial Bacău împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO Bacău şi sprijiniţi de DGIPI – Serviciul Zonal Bacău, au depistat în flagrant delict pe inculpaţii N.C. şi P.B., recidivist, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, în scopul prelevării de organe, prev. de art. 13 alin. 1,2,3 din Legea nr. 678/2001 modificată.Film - versiunea de download
{youtube}tgPCJ{/youtube}
În fapt, s-a reţinut că cei doi inculpaţi, în calitate de părinţi naturali, şi-au manifestat intenţia de a-i vinde pe minorii B.C.D., şi respectiv B.B.A., ambii în vârstă de 7 ani, pentru a li se preleva acestora câte un rinichi, primind pentru acordul lor suma de 12.000 Euro. În scopul prelevării de organe de la cei doi minori, inculpaţii i-au dus pe aceştia la un laborator de analize medicale din mun. Bacău, unde le-au fost prelevate probe de sânge pentru analiză, în vederea stabilirii stării de sănătate şi a compatibilităţii.
De asemenea, inculpaţii au semnat şi declaraţii notariale, arătând că sunt de acord cu deplasarea minorilor la un spital din Timişoara, în vederea prelevării unui rinichi şi, mai mult, şi-au manifestat intenţia de a se deplasa personal la spital, pentru a se asigura că nu vor fi prelevate şi alte organe, situaţie în care ar fi solicitat plata unei sume de bani suplimentare.
Inculpatul N.C. şi-a manifestat intenţia de a-şi vinde şi fetiţa minoră, contra unei sume de bani, afirmând că nu îi este de folos, fiind bolnavă.
Prin ordonanţele din 13.03.2009, emise de procurori, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi, iar la data de 14.03.2009 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile.
Apreciem în mod deosebit contribuţia trustului TV Antena 1 la reuşita acţiunii.