Comunicat de presă 2- 15.04.2009
COMUNICAT DE PRESĂ15.04.2009 Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Gorj şi cu sprijinul I.P.J. Dolj au reuşit destructurarea unei grupări infracţionale organizate, formată din şase persoane, specializată în comiterea infracţiunilor de falsificare de instrumente de plată electronică, deţinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase, acces fără drept la un sistem informatic, crearea unui prejudiciu patrimonial prin introducerea de date informatice. Gruparea acţiona atât pe teritoriul României cât şi pe teritoriul altor state ale Uniunii Europene.Film - versiunea pentru download
În fapt, s-a reţinut că, la data de 14 aprilie a.c., cinci din membrii grupului s-au deplasat cu un autoturism în Municipiul Slatina, unde au efectuat mai multe retrageri de numerar de la un bancomat, folosind carduri falsificate.
Inculpaţii s-au deplasat apoi în Municipiul Piteşti, unde au efectuat alte retrageri frauduloase, folosind carduri contrafăcute, de la un număr de 10 bancomate diferite.
Inculpaţii au fost imobilizaţi şi identificaţi ca fiind: P. DUMITRU, de 38 ani, G. LIVIU, de 27 ani, Ş. ŞTEFĂNIŢĂ, de 23 ani, T. IONUŢ, de 19 ani şi I. ŞTEFAN, de 21 ani, toţi din Craiova.
Asupra inculpaţilor s-au găsit şi ridicat suma de 8.000 lei, despre care s-a stabilit că provine din retragerile de numerar frauduloase, 60 de euro, 55 de carduri bancare tip „blank”, şapte telefoane mobile, cinci suporturi optice tip CD/DVD, precum şi mai multe documente şi înscrisuri.
Totodată, simultan cu prinderea membrilor grupului infracţional organizat, în Municipiul Craiova a fost identificat şi reţinut unui alt membru al aceluiaşi grup infracţional, care se ocupa de confecţionarea dispozitivelor de tip „skimming”, respectiv S. CORNEL, de 31 ani. Asupra inculpatului şi în autoturismul acestuia s-au găsit nouă dispozitive de tip „skimming”, trei dispozitive electronice confecţionate artizanal, care erau destinate montării pe bancomate în vederea copierii datelor de pe cardurile bancare valide, cinci cartele telefonice, opt carduri bancare contrafăcute, precum şi mai multe documente şi înscrisuri.
La data de 14 aprilie a.c., au fost efectuate simultan şapte percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor grupului infracţional, fiind ridicate în vederea cercetărilor trei carduri bancare contrafăcute, 37 de CD/DVD-uri, un HDD, suma de 17.200 lei, precum şi mai multe părţi componente ale dispozitivelor de tip „skimming”, respectiv instrumente utilizate pentru confecţionarea unor astfel de dispozitive.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Gorj au dispus reţinerea inculpaţilor pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 15 aprilie a.c., aceştia să fie prezentaţi Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă.