Sesizare
Persoanele interesate pot sesiza săvârșirea unei infracțiuni de competența DIICOT la sediul structurii centrale din București, str. Sfânta Vineri, nr. 33, sector 3, respectiv la sediile serviciilor și birourilor teritoriale. Sesizarea trebuie să conțină, în mod obligatoriu, datele prevăzute de art. 289-290 Cod procedură penală.

COMUNICAT DE PRESĂ 09.08.2010               Procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală au destructurat o grupare infracţională, care a acţionat pe raza judeţului Argeş, specializată în contrabanda cu ţigarete de provenienţă China, destinate comercializării pe piaţa neagră din România. Imagini - versiunea pentru download


        Cercetările efectuate au stabilit că ţigaretele au fost introduse în ţară prin tranzit vamal, din portul Constanţa Sud-Agigea spre vama Piteşti, folosindu-se metoda „capac”, respectiv colete cu detergenţi.

        Este vorba despre 144.000 de pachete de ţigarete mărcile Chesterfield şi LM, cu o valoare estimată la 288.000 Euro, reprezentând cca. 1.238.400 lei.

        În cauză sunt cercetaţi 8 învinuiţi, cetăţeni români şi iordanieni, faţă de o parte dintre aceştia fiind luate măsuri preventive.

        Investigaţiile sunt efectuate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O şi Brigada C.C.O. Piteşti, cu sprijinul A.N.V.-D.R.A.O.V. Bucureşti, Serviciul Coordonare Echipe Mobile şi B.V. Constanţa Sud-Agigea.

        Suportul informativ, tehnic şi de documentare video al operaţiunii a fost asigurat de către D.G.I.P.I.-D.S.O.I., S.J.I.P.I. Piteşti şi S.J.I.P.I. Constanţa.

 

La data de 03.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus  reținerea a 4 inculpați, cu vârste cuprinse între 21 și 31 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de  operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt suscept...

Citește mai departe ...

La data de 04.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 7 inculpați, cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,  trafic de droguri de mare risc și efectuar...

Citește mai departe ...

La data de 03.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 33 și 35 de ani și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, în vârstă de 37 de ani,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ț...

Citește mai departe ...

La data de 03.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați, de 30 și 36 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și comiterea infracțiunii de proxenetism. Din cercetăr...

Citește mai departe ...
Nu mai sunt articole de afișat ...