Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a unui număr de şase inculpaţi, cetăţeni români şi străini, membri ai unui grup infracţional organizat,  specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de celule de origine umană în formă continuată.

          În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reprezentanţi ai unei clinici private din Bucureşti, împreună cu cetăţeni israelieni specializaţi în domeniul reproducerii asistate, ar fi racolat, prin diverse metode, persoane de sex feminin, preponderent studente, pe care, contra sumei de 600 de euro pentru fiecare, le supuneau unor tratamente de stimulare hormonală, ulterior procedându-se la recoltarea de ovocite.

         Paralel, inculpaţii au fost preocupaţi şi de identificarea unor persoane, dornice de fertilizare „in vitro”, pe care le-au supus procedurilor de embriotransfer.

         Materialul genetic astfel obţinut a fost folosit pentru fertilizarea „in vitro” a unor persoane, 225 la număr şi în mare parte de cetăţenie israeliană, de la care inculpaţii au obţinut beneficii materiale considerabile.

         Trei dintre inculpaţi sunt acuzaţi, de asemenea, că au  falsificat o serie de înscrisuri sub semnătură privată, atestând împrejurări neconforme cu realitatea, şi că au înlesnit uneia dintre inculpate, specialist în domeniul biologiei celulare, realizarea embriotransferurilor fără ca aceasta să posede aviz de liberă practică în România.

         În rechizitoriu este reţinută şi acuzaţia de utilizare, în procedurile de stimulare hormonală, a unor medicamente care nu aveau autorizaţie de punere în circulaţie pe teritoriul românesc, valoarea acestora fiind estimată la peste 200.000 de euro.

         Dosarul a fost înaintat spre competenta soluţionare la Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrat cu nr. 27.222/3/2013, secţia I Penal.

         Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, ultima etapă a urmăririi penale, fiind respectate atât prevederile art.6 pct.2 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi garanţia constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

Toate drepturile rezervate © 2018 DIICOT