La data de 20.03.2017, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului JITIANU IONUŢ - DANIEL,  zis ,,Jiti Mondialu, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.

     Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că la data de 23 decembrie 2016, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel, în vârstă de 24 de ani,  a  contactat-o telefonic pe persoana vătămată, în vârstă de 14 ani, careia i-a propus să iasă în oraş împreună cu el şi mai multe persoane.

    Minora a fost de acord şi cei doi împreună cu înca 6 persoane s-au deplasat pe raza comunei Vădastra unde au petrecut la un local de noapte.

    După ce au părăsit cu toţii incinta localului şi s-au urcat în autoturismul condus de către inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel, la un moment dat, inculpatul a oprit autoturismul, cerându-le celor 6 persoane care îi însoţeau să părăsească autoturismul. După ce  a rămas singur cu minora, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel a condus autoturismul în câmp, cu intenţia de a o deruta pe aceasta spaţial.

    Ajunşi în câmp, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel i-a propus iniţial minorei să întreţină raporturi sexuale normale, după care i-a impus ca aceasta să presteze acte sexuale orale.

    Întrucât minora nu a fost de acord, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel a agresat-o fizic  şi a deposedat-o de telefonul mobil pentru a nu solicita telefonic ajutor. În cele din urmă, minora a fost determinată de către inculpat să întreţină acte sexuale orale, timp în care acesta a fotografiat-o cu telefonul său mobil, fără voia acesteia.

    Astfel, inculpatul Jitianu Ionuţ – Daniel a realizat şi stocat în telefonul său  fotografii cu caracter pornografic reprezentând-o pe minoră iar ulterior le-a distribuit inculpatei Sărdar Florentina – Natalia.

    La rândul său, inculpata Sărdar Florentina – Natalia a stocat fotografiile cu caracter pornografic în telefonul său şi ulterior le-a transmis mai multor persoane din municipiul Caracal, judeţul Olt.

    La data de 21.03.2017 inculpatul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofişeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Toate drepturile rezervate © 2018 DIICOT