La data de 22.09.2016 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Ilie Petru pentru săvârşirea  infracţiunilor  de trafic droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2016 inculpatul Ilie Petru s-a aprovizionat cu cantităţi semnificative de droguri de mare risc din afara teritoriului României, în special din Olanda, droguri pe care ulterior le-a introdus pe teritoriul României.

    S-a reţinut că substanţele psihoactive erau ulterior comercializate de către inculpat en gros, respectiv în cantităţi de cel puţin 20-30 comprimate, către făptuitori aflaţi atât pe raza judeţului Neamţ, cât şi a judeţului Bacău, făpuitori care la rândul acestora au procedat la vânzarea ulterioară, cu un preţ mai mare al tabletelor respective, individual, către diverşi consumatori.

    La data de 22.09.2016  inculpatul Ilie Petru a fost surprins în flagrant pe raza municipiului Piatra Neamţ, având în posesia sa o cantitate de 884 de tablete ecstasy, pe care intenţiona să le comercializeze în aceeaşi zi consumatorilor interesaţi.

    Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate  Neamț şi Bacău.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Toate drepturile rezervate © 2018 DIICOT