Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial (B.T.) Arad împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad, având suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă și al Direcției Operațiuni Speciale, au destructurat o grupare specializată în infracțiuni cu violență(tâlhărie calificată, distrugere).
Imagini - versiunea pentru download

    În data de 27 august 2014, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad au fost efectuate opt percheziții domiciliare în Cluj, Oradea și Arad, la acțiune participând și polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din I.P.J. Arad. Cu acest prilej, la domiciliul unuia dintre membrii grupării au fost găsite și droguri de risc (280 de grame de cannabis).

    Totodată mai multe persoane au fost duse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad. În urma audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpaților: Șărban Ioan Cătălin, Burz Eugen Teodor și Mureșan Sorin Mircea, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, tâlhărie, tâlhărie calificată și distrugere.

    Conform probelor din dosar, față de inculpatul Șărban Ioan Cătălin există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2012 a inițiat și constituit pe teritoriul României o grupare de crimă organizată care acţiona în mod coordonat, în scopul comiterii de infracţiuni grave, obţinând beneficii materiale şi financiare. La acest grup au aderat și inculpații Burz Eugen Teodor, Mureșan Sorin Mircea și suspecții Butnaru Tudor (cetăţean moldovean), Grișco Artiom (cetăţean moldovean),  precum şi alte persoane, în scopul comiterii unor infracţiuni grave.

    Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că:

    1)În data de 10.10.2013, în jurul orelor 17.50, în mun.Arad, prin violenţă, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, suspectul Butnaru Tudor şi încă o persoană de sex masculin (rămasă neidentificată până în prezent), au deposedat un bărbat de o geantă în care se afla suma de 220.000 lei (50.000 Euro). Ulterior, au părăsit locul faptei cu un autoturism marca VW Golf  III, de culoare vișinie, cu numere de înmatriculare de Bulgaria, la volanul căruia se afla inculpatul Burz Eugen Teodor;

    2)În data de 16.03.2014, în jurul orelor 23.00, la instigarea inculpatului Mureșan Sorin Mircea, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, suspecţii Butnaru Tudor şi Grișco Artiom au distrus prin incendiere autoturismul  marca Land Rover, parcat pe o stradă din municipiul Cluj- Napoca. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate (proprietarul autoturismului) este în valoare de 30.500 lei;

    3)În cursul dimineţii de 25.04.2013, în jurul orelor 08.00, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, suspectul Butnaru Tudor şi o altă persoană de sex masculin (rămasă neidentificată până în prezent),  au atacat un alt bărbat din municipiul Cluj-Napoca în timp ce acesta se deplasa de la domiciliu spre parcarea din apropierea blocului. Prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, cei trei membri ai grupării l-au deposedat de geanta pe care o avea asupra sa, în care se aflau diverse acte precum şi suma de 273.819,8 lei.

    Cei trei inculpați reținuți vor fi prezentați astăzi Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Toate drepturile rezervate © 2018 DIICOT