Comunicat de presă - 24.06.2009
Marţi, 23 Iunie 2009 23:00
COMUNICAT DE PRESĂ
24.06.2009
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus, prin rechizitoriul din data de 22 iunie 2009, trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaţilor ACHIM FLORICEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete şi ZICOLOV PETĂR MARINOV sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spionaj.
Prin acelaşi act s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor FERCHELUC MIHAI şi PETRIŞOR DRAGOŞ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în păstrarea secretului de stat.
În fapt, în perioada 2002 – 2008 inculpaţii ACHIM FLORICEL şi ZIKOLOV PETĂR MARINOV au dezvoltat un sistem clandestin în baza căruia subofiţerul român procura din reţelele informatice ale unităţii militare unde îşi desfăşura activitatea informaţii secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul si importanta lor, fac ca fapta să pericliteze siguranţa statului român.
Acesta le transmitea inculpatului bulgar care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor statului Ucraina. Metoda de sustragere a documentelor folosite de ACHIM FLORICEL era una relativ simplă, facilitată şi de neregulile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate de la unitatea unde acesta îşi desfăşura activitatea.
În urma materialului probator administrat în cauză, procurorii au constatat că sustragerea se realiza în două modalităţi :
1. În timpul executării serviciului (24 de ore cu 72 de ore) subofiţerul avea acces la unul dintre calculatoarele unităţii şi sustrăgea informaţiile în mod direct, cu ajutorul unor suporţi de memorie externă.
2. Inculpatul îşi crea oportunităţi de obţinere a informaţiilor militare din calculatorul inculpatului PTERIŞOR DRAGOŞ (şeful său direct), utilizând parola şi contul de utilizator al acestuia din urmă.
În ceea ce priveşte faptele inculpaţilor FERCHELUC MIHAI şi PETRIŞOR DRAGOŞ, probele administrate în cauză au condus la concluzia potrivit căreia aceştia, din neglijenţă, au încălcat normele legale privind lucrul cu documente „secret de stat” şi prin aceasta au permis sustragerea de către inculpatul ACHIM FLORICEL a unor documente clasificate.
Alături de sesizarea instanţei cu judecarea acestor fapte comise de cei patru inculpaţi, procurorii au mai dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, în vederea efectuării de cercetări faţă de învinuiţii militari LUPU COSTICĂ, MÂNDROIU ADRIAN, MUNTEANU COSTEL, BABA MIHAI OVIDIU şi făptuitorii militari CHIRIŢĂ AUREL şi NICOLAE DOHOTARIU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în păstrarea secretului de stat.
Dosarul a fost trimis Curţii de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Ultima actualizare în Miercuri, 24 Iunie 2009 08:20